Am conceput acest articol pentru a va edifica asupra celor mai importante aspecte ale albirii dentare: cum se poate realiza albire dentara , care sunt substantele folosite si, cel mai important, daca aveti intr-adevar indicatie pentru albire dentara. Nu in ultimul rand, vom afla care sunt efectele adverse, prea putin relatate de catre medicii dentisti.
Discromiile dentare reprezinta unul dintre cele mai frecvente motive
pentru care pacientii se adreseaza medicului dentist.
As incepe prin a atrage atentia asupra
faptului ca etiologia (cauza), precum si manifestarile clinice ale acestor
discromii sunt motive care impun o abordare terapeutica variata, nu
standardizata, asa cum se intampla in cele mai multe dintre cabinete.
In prezent, exista mai multe modalitati de a ne imbunatati
culoarea dintilor. Cea mai uzitata este cea pe care o voi detalia in acest
articol, si anume decolorarea (albirea dentara). Aceasta se poate face:
- la domiciliu (nerecomandat datorita
lipsei de complianta a pacientilor);
- in cabinet (cea mai recomandata
varianta!);
- combinatie cabinet-domiciliu.
De asemenea, foarte important de retinut, dintii
vitali se albesc diferit fata de cei devitali (fara nerv)!
Exista situatii clinice care nu pot fi
rezolvate doar prin albirea dentara, putandu-se asocia acesteiamicroabraziunea smaltului,
cu ajutorul unui amestec de acid clorhidric 18% cu pulbere de piatra ponce care
se intinde pe suprafetele afectate. Iar atunci cand nici una dintre aceste
metode neinvazive nu este insotita de succes, se recurge la una dintre cele doua
variante de metode invazive: fatetarea sau tratamentul
protetic (cu coroane de invelis).
Cu substante chimice de oxidare,
de tipul peroxid de hidrogen, perborat de sodiu sau peroxid de carbamida.
Peroxidul de hidrogen este substanta
utilizata de elective in tehnica de cabinet tip “power bleaching”, la concentratii
de 30-35%, asociat sau nu cu activare luminoasa sau prin laser.
Perboratul de sodiu este mai usor de
controlat si mai stabil din punct de vedere chimic fata de peroxidul de
hidrogen, fiind cel mai recomandat pentru decolorarile intracoronare tip
“walking bleach”.
Peroxidul de carbamida se foloseste cu
precadere in tehnica “waiting room bleaching” sau “home bleaching”.
Procedeul presupune o reactie
chimica de oxidare in care agentii utilizati vor penetra smaltul si
dentina, realizand permeabilizarea lor, vor reactiona cu substantele
responsabile de colorarea dintilor si vor conduce la disparitia pigmentarii
discromice.
Da,
daca te regasesti intr-una din situatiile de mai jos:
- coloratii genetice (dinti galbeni,
brun-gri);
- coloratii datorate varstei;
- coloratii posttraumatice;
- coloratii medicamentoase
tetraciclinice (forme usoare sau medii);
- fluoroze (forme usoare, medii);
- nevoia de micsorare a diferentei de culoare
intre dintii naturali si cei cu proteze fixe unidentare (fatete, coroane);
- premergator restaurarilor protetice
prin fatetare compozita sau ceramica, pentru realizarea unei nuante de culoare
mai deschisa.
- dinti cu importante alterari
structurale: fracturi, fisuri;
- dinti cu hipersensibilitate severa;
- pacienti cu afectiuni generale grave.
- femei insarcinate sau care alapteaza;
- dintii copiilor sau tinerilor sub 14
ani, la care camera pulpara este voluminoasa;
- dintii cu restaurari coronare
voluminoase, din material compozit sau amalgam.
- albirea dentara va interesa doar dintii,
nu si restaurarile preexistente, de aceea ar putea deveni necesara inlocuirea
acestora dupa albire;
- nuantele foarte inchise vor
beneficia doar de o ameliorare;
- dupa albirea dentara , discromia poate sa
reapara;
- unele pete nu raspund la
tratamentul de albire dentara;
- dintii cu restaurari din amalgam pot sa
para, prin contrast, mai inchisi la culoare dupa aplicarea tehnicii de albire dentara;
- pe toata durata procedurii de
albire nu se fumeaza si nu se consuma alimente ce pot determina
colorarea dintilor – cafea, ceai, vin rosu etc.!
Tratamentul de albire a dintilor se
poate asocia cu efecte nedorite, indiferent daca albirea s-a realizat in
cabinet sau la domiciliu. De ce? Fie datorita caracteristicilor substantelor
utilizate, fie datorita unui bilant initial incorect efectuat asupra starii de
sanatate a dintilor si a gingiilor (parodontiului superficial). Astfel:
- substantele pentru albire pot
modifica flora bucala pe termen lung;
- la o folosire indelungata pot aparea
colonii de Candida albicans;
- pot aparea mariri de volum gingivale;
- frecvent apare sensibilitate
dureroasa dentara, mai pronuntata in cazul folosirii lampilor de
fotoactivare, conform studiilor;
- in timp, efectul albirii se
poate pierde, fiind necesara o reinterventie;
- iritatii ale
mucoasei: prin izolarea imperfecta a acesteia de catre medic la aplicarea
metodei in cabinet, prin gutiera incorect adaptata sau prin aplicarea unei
cantitati prea mari de gel aplicata in gutiera, atunci cand albirea dentara se
realizeaza la domiciliu;
- senzatie de greutate in
stomac prin ingerarea unei cantitati din substanta de albire introdusa
in exces in gutiera;
- tesuturile dure dentare (smalt, dentina) pot
fi afectate structural, pe o adancime variabila, in cazul unor concentratii
mari sau prin aplicarea indelungata a agentilor decoloranti;
- resorbtii la nivelul radacinii
dintilor asociate cu tehnica ambulatorie “walking bleach”, dar si cu
decolorarea simultana intra- si extracoronara cu peroxid de hidrogen.
…ramane ca voi sa puneti in balanta atat
beneficiile, cat si potentialele pericole ale albirii dentare inainte de a
solicita medicului dentist o astfel de interventie.
