Imbatranirea, igiena
orala si alimentatia favorizeaza schimbarea culorii smaltului dentar. Insa, nu intotdeauna albirea dintilor se dovedeste a fi o alegere
inspirata, deoarece mai intai trebuie sa afli care sunt cauzele care au
provocat ingalbenirea danturii tale. De asemenea, este important sa stii de la
bun inceput ce implica un astfel de procedeu medical, pentru a face alegerea
cea mai buna.
Numarul de persoane care utilizeaza un tratament de albire a dintilor a crescut
extrem de mult in ultimii ani. Dupa privire, zambetul este adesea primul
contact pe care il ai cu o persoana pe care o intalnesti. De aceea, aspectul
frumos al danturii a devenit o necesitate, o carte de vizita personala.
Iata aspectele de care
trebuie sa tii cont inainte de a opta pentru orice metoda de albire a dintilor:
1 Caracterul ereditar al dintilor
Dintii naturali nu sunt
perfect albi. Culoarea dintilor difera de la persoana la persoana, in functie
de genele transmise de parinti, de caracterul patologic, dar si de igiena
bucala. Exista tipuri de dinti care reactioneaza foarte bine la diverse tipuri
de produse, insa si persoane care nu au parte de un efect atat de vizibil.
2 Culoarea pielii
Culoarea pielii poate
influenta perceptia pe care oamenii o au despre culoarea dintilor. Astfel,
intre doua persoane care au aceeasi culoarea a dintilor, persoana care are
pielea mai inchisa va da impresia ca are dinti mai albi decat ai celei cu
pielea mai deschisa. Acelasi fenomen se produce si in cazul femeilor care
folosesc un machiaj mai inchis.
3 Agentii care pateaza dintii
Exista mai multi factori
care pot altera culoarea dintilor tai. Imbatranirea, cafeaua, ceaiul, tutunul,
vinul rosu, sucul de struguri, fluoroza (intoxicarea cu fluor) si anumite
medicamente precum tetraciclina (antibiotic administrat impotriva bronsitelor si
acneei) pot duce la ingalbenirea dintilor.
4 Tratamentul de albire a dintilor
albirea dintilor se
poate face atat de catre medicul stomatolog, cat si la domiciliu. Tratamentul
de albire care se realizeaza integral in cabinetul medicului stomatolog, in cadrul
catorva sedinte, se bazeaza pe de-o parte pe proprietatile laserului. S-a
dovedit stiintific ca razele laserului pot albi dintii, mult mai rapid si mai
eficient decat alte metode.
De asemenea, tot in
cadrul cabinetului, medicul iti poate recomanda gelurile de albire cu actiune
rapida (45-90 de minute) cu o concentratie mai mare de peroxid, la care se
adauga o protectie gingivala. Acestea se aplica exclusiv sub supravegherea
medicului.
Pentru tratamentul de
albire la domiciliu, sunt recomandate atat pastele de dinti cu efect de albire,
cat si produsele pe baza de gel pentru acasa: plasturi cu gel, gutiere etc.
Pastele de dinti nu au un efect foarte puternic, acestea reusind doar sa
indeparteze petele recente, cauzate de anumite alimente: spanac, salate,
sosuri, vin rosu, tutun, cafea, bauturi gen cola etc.
5 Rezultate diferite
Tratamentul in albirea
dintilor pe baza de peroxid de hidrogen (apa oxigenata), produs care se
foloseste intr-o multime de produse de albire, are ca obiectiv modificarea
culorii dintilor. Insa, efectul de albie nu este acelasi pentru oricine.
Astfel, persoanele care au coroane dentare, punti dentare, proteze, dinti
innegriti de tratamentele de canal sau de obturari nu trebuie sa se astepte la
un rezultat foarte concludent.
Dupa tratament, se poate
remarca o neta diferenta de culoare intre dintele natural care, o data tratat
este mult mai alb, decat dintele afectat care va avea o culoare mai terna.
Totusi, exista un tratament special de albire recomandat exclusiv pentru acesti
dinti.
6 Durata tratamentului
Efectul albirii dintilor
poate dura de la sase luni pana la doi ani, daca se limiteaza produsele sau
alimentele care pot altera culoarea smaltului dentar.
7 Sensibilitatea dentinara
Pacientii care apeleaza
la un tratament de albire pot simti uneori o anumita sensibilitate la nivelul
dintilor si al gingiilor pe durata catorva saptamani. In principiu, acesta
senzatie neplacuta ar trebui sa dispara cu timpul.
8 Sfatul medicului
Indiferent de rezultatul
pe care vrei sa-l obtii si de metoda pentru care ai optat (la cabinet sau la
domiciliu), intotdeauna trebuie sa consulti un medic stomatolog. In functie de
istoricul medical al danturii (tratamente survenite in trecut, lucrari recente,
infectii, sensibilitate dentara ), medicul va putea sa determine cu precizie
motivul degradarii culorii dintilor si metoda cea mai potrivita de albire care
sa dea cele mai bune rezultate.
Pe de alta parte, daca
iti doresti o nuanta mult diferita de cea naturala, este recomandat sa apelezi
la un specialist. Produsele pe care acesta le va utiliza sunt foarte
concentrate si trebuie dozate corect. Este important de stiut ca acest tip de
tratament este contraindicat femeilor insarcinate si copiilor.
De retinut: daca nu iti place culoarea naturala a dintilor tai, nu incepe
sa te speli pe dinti cu produse abrazive care pot subtia smaltul dentar. Dintii
nostri sunt niste organe vii, au radacini si nervi, de aceea sunt sensibili la
temperaturi extreme. Acestia se modifica odata cu trecerea timpului, culoarea
lor depinzand de mai multi factori.
Sfaturi utile pentru pastrarea unui zambet stralucitor
- De fiecare data dupa ce ai baut cafea, cola sau vin rosu, clateste-ti
gura cu apa;
- Opteaza pentru un ten usor bronzat, aplicand pe intreaga fata si gat o
pelicula foarte fina de fond de ten sau pudra autobronzanta, pentru a
scoate in evidenta albul dintilor si evita luciul auriu, care nu face decat sa
amplifice si mai mult nuanta galbena a dintilor;
- Nuanta rujul este importanta in ceea ce priveste stralucirea dintilor
tai. Opteaza pentru tonuri reci de roz sau rosu si evita glosurile cu particule
stralucitoare in tonuri de auriu;
- In afara de o igiena bucala riguroasa, mergi la medicul stomatolog periodic
pentru efectuarea unui detartraj dentar.
Citeste mai mult pe: http://sanatate.acasa.ro/frumusete-ingrijire-3/ce-este-bine-sa-stii-despre-albirea-dintilor-10896.html#ixzz2zK7eybAq